Soporu de Câmpie


DATELE SUCCINTE ALE PAROHIEI

Numele parohiei: Parohia Ortodoxă Română Soporu de Câmpie
Adresa: Soporu de Câmpie, nr. 162, cod poştal 407293
Telefon: 0264286611
Adresa de internet: –
Biserică de: lemn și zid
Hramul: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (biserica de lemn) și „Învierea Domnului” (biserica de zid)
Anul construirii bisericii: 1968-1970 și 2006-2011
Casă parohială: Da
Activităţi sociale: –
Preot paroh: Pașca Nicolae

FIŞA PRIVIND ISTORICUL PAROHIEI ŞI AL BISERICII
DIN SOPORU DE CÂMPIE

1. Numele parohiei: Parohia Ortodoxă Română Soporu de Câmpie
2. Protopopiatul: Turda
3. Biserica (hramul): Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (biserica veche) / Învierea Domnului (biserica nouă)
4. Data punerii pietrei de temelie: iunie 1968 (biserica veche) / 6 august 2006 (biserica nouă)
5. Proiectul ei şi elemente particulare de arhitectură: biserică tradițională de lemn în formă de navă (biserica veche) / biserică în formă de cruce, cu cupolă și două turnuri frontale (biserica nouă)
6. Pictura: tehnica tempera – Ioan Mureșean (biserica veche) / tehnica fresco – Stoica Emil (biserica nouă)
7. Date despre interior: iconostasul a fost sculptat de Checheriță Vasile (biserica veche) / iconostasul a fost sculptat de Petrișor Ioan, iar icoanele au fost pictate de Toma Ciprian (biserica nouă)
8. Data sfinţirii bisericii şi ierarhul care a sfinţit-o: 1 noiembrie 1970 – IPS Teofil Herineanu; resfințire – 13 mai 1990 – PS Iustinian Maramureșeanul (biserica veche) / – nu este sfințită (biserica nouă)
9. Numele preoţilor slujitori dinaintea preotului actual
• preotul Albert (secolul al XIV-lea ?)
• preotul Cosma (1733)
• Macarie Bucur (1804-1850)
• Ioan Saroşi (1805)
• Pavel Bucur (1850-1853)
• Simeon Moldovan (1856)
• preotul Costea (secolul al XIX-lea)
• Chirai Dănilă (1853/1874 ? -1904)
• Iacob Chifa (1904-1919)
• Vicenţiu Orăşanu (9 martie – 20 iunie 1919; 1 ianuarie 1921 – martie 1923)
• Vasile Câmpeanu (iunie 1919)
• Samoilă Susa (20 iulie 1919 – 2 decembrie 1920
• Simion Todoran (5 martie – 27 iunie 1920)
• Augustin Lazăr (martie 1920)
• Augustin Laurenţiu (23 septembrie – 8 octombrie 1922)
• Teodor Grosu (13 octombrie – 27 noiembrie 1922).
• Andrei Badiu (30 martie 1923 – 4 aprilie 1927)
• Mircea Tomuş (7 mai – 14 octombrie 1927; februarie – aprilie 1947)
• Virgil Şeuleanu (1927-1947)
• Ioan Nicola (februarie – aprilie 1947)
• Vasile Herdea (1947-1955)
• Toma Gherasimescu (19 iulie – 19 august 1955)
• Ioan Ignătescu (iulie 1955)
• ieromonahul Iustinian Buta (24 iulie 1955 – 24 septembrie 1957)
• protosinghelului Corneliu Georgescu (24 septembrie 1957 – 31 august 1958)
• Virgil Pâslaru (7 septembrie 1958 – 30 august 1959)
• Nicolae Negoianu (1959-1961)
• Ştefan Marinoiu (30 august 1959 – 8 noiembrie 1959; 1961-1977)

10. Date particulare din viaţa parohiei
a. Cimitirul dacic din epoca romană
Atestarea documentară a satului Soporu de Câmpie este realizată destul de târziu, abia la începutul secolului al XIII-lea. Însă în urma unor săpături arheologice întreprinse între anii 1956-1961, la 2 km SE de vatra satului s-a descoperit locul unui cimitir daco-roman. Acesta constituie una din cele mai semnificative dovezi care certifică faptul că după cucerirea Daciei, populația autohtonă nu a fost nimicită, ci a existat în mase compacte sub stăpânire romană. Fiind situată în apropiere de marile centre militarea şi urbane (Potaisa și Napoca) şi implicit a principalelor căi de comunicaţie ale epocii, comunitatea etnică de la Soporu de Câmpie, nu era deloc retrasă ci se integra în circuitul şi pulsul vieţii romane.
În aria necropolei, fie în interiorul mormintelor, fie în afara lor, s-a obţinut o bogată recoltă de material arheologic de tot felul. În afară de ceramică, nelipsită din nici o aşezare sau necropola antică, s-au descoperit numeroase obiecte de podoabă corporală (cercei, mărgele, pandantive, inele, brăţări), accesorii pentru îmbrăcăminte (ace, fibule), diverse ustensile de uz practic-gospodăresc (pahare, cuţite şi cuie de fier, vergi, prâsnele de lut ars) şi monede, a căror descriere şi interpretare o vom face în cele ce urmează, potrivit analizei făcute de profesorul Dumitru Protase în volumul Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie. Contribuţie la problema continuităţii în Dacia, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1976.
Monede. S-au descoperit şase piese, toate din bronz, datând din secolul al II-lea, de la Traian până la Marcus Aurelius sau Commodus, inclusiv. Cea mai veche monedă a fost emisă între anii 112-116, iar cea mai recentă între anii 177 şi 182.
Fibule. S-au descoperit 17 exemplare, din care 14 în morminte şi trei pe suprafaţa cimitirului. Cu excepţia a trei exemplare de fier – atât de mult deteriorate, încât nici forma lor nu poate fi bine precizată – fibulele sunt, toate, de bronz şi starea de conservare permite încadrarea lor tipologică şi cronologică, potrivit metodelor şi cunoştinţelor actuale . Luate în ansamblu, fibulele descoperite datează din secolele II şi III. Însă ele se deosebesc în general de fibulele contemporane cunoscute în momentul de faţă la carpi şi la ceilalţi daci liberi, în cimitirele cărora am încercat zadarnic să le găsim corespondente tipologice.
Cercei. Într-un număr de 12 morminte, toate de incineraţie, s-au descoperit cercei din fir simplu de bronz sau argint de proastă calitate, iar în două locuri cercei de argint lucraţi în tehnica filigranului. Ambele categorii de cercei sunt foarte deteriorate din pricina rugului funerar şi în general dintre ei n-au mai rămas decât fragmente foarte fragile.
Inele. S-au găsit în trei morminte de incineraţie. Ele nu reprezintă nimic specific. Unul este de bronz, iar celelalte două – în cazul în care au fost purtate într-adevăr ca inele – sunt lucrate dintr-o pastă specială, cu lustru sticlos.
Pandantivele. S-au găsit patru pandantive: unul sferic de bronz, cu cinci plăci romboidale, două de argint cu forma de coşuleţ şi unul din fier, având aspectul unei căldăruşe cu tortiţă semicirculară. Pandantivul-coşuleţ şi cerceii de argint filigranaţi sunt dataţi în a două jumătate a secolului al III-lea şi nicidecum mai târziu.
Brăţări. S-au găsit şase exemplare, toate în morminte de incineraţie cu urne romane, cenuşii-brune sau roşii de factură superioară. Purtând cu regularitate urme ale trecerii prin focul funerar, ele sunt făcute din fir simplu de bronz, neornamentat cu capetele libere şi nu au niciun element specific care să ne elucideze datarea cronologică, dar privind în ansamblu se poate afirma că ar data în jurul secolului al III-lea.
Mărgele, de formă, dimensiuni şi culori diferite, au fost descoperite în 33 de morminte, din care doar trei sunt de inhumaţie. Fiind lipsite şi acestea de elemente specifice, nu se pot încadra într-un interval de timp mai îndepărtat de secolul al III-lea.
Oglinzi. În cimitir s-a aflat o singură oglindă, de sticlă, de tip roman, cu ramă pătrată de plumb, frumos ornamentată şi cu locaş de fixare circular pentru oglinda propriu-zisă. Oglinzi cu rame de plumb romane, dar de formă rotundă, datând din secolele II-III şi constituind un adevărat depozit, s-au descoperit la Sucidava, iar un exemplar de formă pătrată, mult asemănător celui de la Soporu de Câmpie – în chip nejustificat, considerat a fi un obiect de cult – se cunoaşte la Noviodunum în Dobrogea. Oglinda de la Soporu, asociată în mormânt cu bulgăraşi de praf roşu-roz, se sustrage unei datări mai precise. Înclinăm să credem că aceasta datează cel târziu din prima jumătate a secolului al III-lea.
Fard roşu-roz. În patru morminte a apărut fin de culoare roşie-roz, care îndeplinea funcţia cosmetică de pudră. În două din cele patru morminte, fardul se poate data, prin obiecte de inventar caracteristice secolului al III-lea.
Pahare de sticlă. S-a aflat un singur pahar de sticlă, aşezat cu gura în sus, desigur cu ofrande în cinstea defunctului. Pentru datarea acestui pahar dispunem de elemente relativ sigure, aşadar ca, fixarea lui la sfârşitul secolului al II-lea sau în prima jumătate a secolului al III-lea pare cea mai verosimilă.
Pahare de ceramică s-au aflat, aşezate în poziţie verticală în cinci morminte dintre care două sunt de înhumate. Acestea apar frecvent în provinciile dunărene ale imperiului şi pe monumentele funerare cu scena banchetului funebru.
În morminte şi în perimetrul cimitirului s-au mai descoperit cuţite şi cuie de fier, vergi de fier şi de bronz, aplici şi plăcuţe de bronz, un prâsnel de lut, o lamă de silex, o rondelă de piatră şi câteva fragmente de sticlă.
Luat în totalitate, inventarul mormintelor din cimitirul de la Soporu este în covârşitoarea lui majoritate de factură romană.
În acest cimitir nu s-au descoperit obiecte sau situaţii din care să rezulte o stare materială de lux a defuncţilor. Tot ce s-a descoperit în cimitir pune cu prisosinţă în evidenţă, pe lângă anumite concepţii şi tradiţii funerar-religioase bine conturate, şi traiul modest agricol-păstoresc a unei populaţii care a păstrat multe forme de viaţă a Lantene-ului tardiv şi care a putut asimila organic numai elemente minore din bogatul repertoriu al civilizaţiei romane provinciale. Utilizarea pe scară largă de către daci a produselor romane are o importantă semnificaţie istorică: autohtonii, ca populaţie supusă, dar viguroasă, nu s-au ţinut de o parte, într-o izolare social-culturală, ci au participat din plin la viaţa provinciei, folosindu-se de produsele romane care corespundeau gustului, posibilităţii de cumpărare şi situaţiei lor social-economice modeste. Prin urmare acest inventar funerar oglindeşte, deci, şi starea materială avută de cei decedaţi în sânul colectivităţii etnice în care au trăit.
Lăsând la o parte cele patru morminte de inhumaţie prefeudale în secolul al V-lea, observăm că din totalul de 189 de morminte daco-romane, un număr de 168 sunt de incineraţie şi doar 22 sunt de inhumaţie.
După dezvelirea completă a cimitirului şi după analiza obiectelor descoperite s-a confirmat deplin că acesta era un cimitir băştinaş din plină epocă romană (secolele II-III).
Materialul documentar şi situaţia istorică din Dacia reprezintă, în consecinţă, mărturia de neînlăturat că la Soporu de Câmpie, în secolele II şi III, se înmormânta o populaţie dacică locală, care şi-a păstrat o bună parte din patrimoniul culturii sale materiale şi spirituale, preluând şi asimilând totodată multe din produsele şi formele de civilizaţie romane aduse de către coloniştii ajunşi aici din alte părţi ale Imperiului Roman. Chestiunea: dacă în aşezarea (rămasă încă neidentificată) de care depindea cimitirul locuiau sau nu alături de băştinaşi şi colonişti romani rămâne deocamdată deschisă ambelor posibilităţi.
În urma analizării tuturor informaţiilor cunoscute, Dumitru Protase concluzionează: „Trebuie subliniat faptul că în cadrul diferitelor complexe arheologice daco-romane, necropola de la Soporu de Câmpie este prima descoperire în care s-a constatat, clar şi convingător, asocierea extrem de frecventă şi precis durabilă a elementelor de cultură materială dacică, străveche în spaţiul carpato-danubian, cu formele noi de civilizaţie superioară aduse de pretutindeni în Dacia de mulţimea de colonişti romani. Putem spune fără exagerare că situaţia înregistrată la Soporu de Câmpie are o pondere particulară pe scara valorică a descoperirilor arheologice privind puterea probatorie a persistenţei dacilor sub stăpânirea romanilor. În afară de aşezarea şi cimitirul de la Obreja (jud. Alba), un complex arheologic daco-roman de dimensiunea celui de la Soporu de Câmpie nu se cunoaşte deocamdată pe teritoriul Daciei romane intra-carpatice” (pp. 7-8).

b. Alte vestigii arheologice
Înainte de aceste descoperiri arheologice, pe teritoriul satului au mai fost descoperite nişte vestigii la Măzărişte, unde, pe o terasă, fusese observată – fără să fi fost însă cercetată prin săpături – o aşezare cu fragmente ceramice din epoca bronzului, peste care s-a suprapus mai apoi o aşezare din epoca romană.
În punctul numit Sânişaua, aflat la 2 km spre N de cimitirul daco-roman, pe teritoriul satului Soporu de Câmpie, în 1956 s-au descoperit întâmplător, la arat, două morminte de incineraţie în urne de factură slavă (secolele VIII-IX). În 1957 s-a săpat, spre verificare, două parcele de 100 mp, însă nu s-au găsit alte morminte, ci s-au aflat oasele umane calcificate care formează conţinutul urnelor funerare, golite pe loc şi ridicate de descoperitor.
Pe locul pivniţei fostei cooperative de consum din Soporu, în 1960 s-au descoperit trei urne cinerare. S-au căutat şi altele pe o rază de 80 mp însă nu s-a găsit nimic. Aici nu a existat un cimitir, ci doar un grup de morminte care datează şi ele din epoca romană.

c. Istoricul bisericilor din parohie:
Cu toate că în harta localităţilor judeţului Cluj anexată cărţii „Evoluţia judeţului Cluj”, satul Soporu de Câmpie a fost prevăzut cu biserică începând cu anii 1250-1300, pe baza unor mărturii din arhiva parohiei care cuprinde documente din 1874, putem presupune că aici a existat o biserică ortodoxă începând cu anul 1670. Din actele arhivei mai reiese că acea biserică a fost distrusă în anul 1733 când parohia a devenit filie a unei localități învecinate, Aruncuta. Datorită faptului că arhiva bisericii a fost distrusă în acel an, istoricul parohiei până la acea perioadă ne rămâne necunoscut, acesta fiind legat de atunci înainte într-o oarecare măsură de cel al parohie Aruncuta. Din niște informații lacunare din arhivă reiese că ar fi fost posibil că în Soporu de Câmpie să se fi reconstruit o nouă biserică în anul 1770, însă este cert că în anul 1817, potrivit unui inventar alcătuit de preotul Dănilă Chirai în 1881, s-a construit o biserică de lemn ce a fost acoperită cu șindrilă. Un document din 1945 lansează ideea că în anul 1839 ar fi fost ridicată din nou o biserică, dar informația nu este confirmată de niciun alt act. O posibilă dată în care putem vorbi de construirea unui nou edificiu de cult ar fi anul 1858. Aceasta reiese din mărturia unor localnici (consemnată în anul 1960 de preotul Nicolae Negoianu) care susțineau că la șase ani după construirea bisericii, şpanul grofului, Sas Imbre, a cumpărat toaca de fier pe care s-a inscripționat anul 1864. Pe baza unor mărturii ale bătrânilor din sat, preotul Virgil Pâslaru considera că un posibil an în care a fost edificată o nouă biserică ar putea fi 1870.
Din cele expuse aici putem să presupunem că toți acești ani menționați marchează zidirea sau reconsolidarea edificiilor anterioare fiindcă materialul din care erau construite acestea era ușor perisabil, iar unii preoți nu aveau grijă de biserică așa cum se cuvine. Acest lucru este confirmat printre altele de raportul alcătuit de comisarul consistorial Gavriil Hanga care în timpul unei inspecţie făcute în această parohie în anul 1902 menționa că „biserica de lemn, veche, este slab îngrijită. Golurile de printre bârnele păreţilor trebuie astupate, padimentul nivelat, iar turnul prevăzut cu cruce”.
O nouă etapă în istoria edificiilor de cult ale parohiei este marcată în anul 1925, de preotul Andrei Badiu care a reconstruit biserica existentă (un locaș mic, construit din lemn, acoperit cu șindrilă, având formă de corabie cu o singură intrare ce avea o capacitate de aproximativ 250 persoane) din bârne şi a aşezat-o pe o fundaţie de piatră. Pereţii ei au fost ridicați cu 50 de cm, iar naosul a fost prelungit cu doi metri. Aceştia au fost înfrumuseţaţi, probabil pentru prima dată, cu pictură de către pictorul Marleovits, din Oradea. Tot atunci biserica a fost tencuită şi în exterior, corpul a fost acoperit cu ţiglă, iar turnul cu tablă zincată. Deși a fost consolidată, biserica era veche şi modestă, fapt care l-a determinat pe preotul Virgil Şeuleanu să construiască o biserică mult mai rezistentă şi mai spaţioasă din piatră şi cărămidă. La cererea părintelui, arhitectul Silvestru M. Rafiroiu a proiectat o biserică impunătoare, în formă de cruce, prevăzută cu o cupolă şi cu două turnuri, având lungimea de 21 m, lăţimea de 14 m şi înălţimea de 26 m. În urma unei evaluări făcute de către Mihalţean Octavian, arhitect al eparhiei, proiectul a fost considerat prea pretenţios şi în acelaşi timp destul de costisitor, și de aceea s-a hotărât neaprobarea lui.
Reconstruirea bisericii s-a făcut în timpul păstoririi preotului Ştefan Marinoiu între anii 1968-1970. Deși inițial obținuse de la eparhie aprobarea de a repara și tencui biserica, părintele a demolat biserica veche în întregime şi a reconstruit din nou pe o temelie de beton, fără de a cere o aprobare, fapt pentru care Consistoriul eparhial, constrâns de regimul comunist, la judecat pe paroh în doi octombrie 1968 și l-a pedepsit cu „avertisment şi dojană duhovnicească”. Pictura a fost executată în prima fază de către Ioana Jurja din Sibiu în tehnică tempera, iar apoi de Popa Alexandru din judeţul Galaţi care a retuşat pictura incompletă și deteriorată şi a terminat biserica de pictat. Edificiul a fost sfinţit de către IPS Teofil Herineanu, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, în 1 noiembrie 1970.
Ultima etapă de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii de lemn a fost realizată de actualul preot, Pașca Nicolae între anii 1987-1990 s-a început. Pentru început în biserica a fost înzestrată cu mobilier nou și cu o catapeteasmă sculptată în lemn de stejar de către Vasile Checheriţa din județul Neamţ. Apoi pridvorul bisericii a fost modificat, mărindu-i-se suprafaţa, pereţii exteriori au fost tencuiţi şi zugrăviţi, țigla de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată, iar pictura a fost executată de către pictorul Ioan Mureşean din Cluj-Napoca în tehnica tempera. Biserica a fost resfințită în 13 mai 1990 de către PS Iustinian Maramureșeanul, episcopul vicar al Arheipiscopiei Vadului Feleacului și Clujului.
Câțiva ani mai târziu (în 6 august 2006), același preot avea să pună piatra de temelie a unui nou edificiu de cult care a fost zidit după schițele proiectului alcătuit de părintele Virgil Șeuleanu care au fost actualizate de arhitectul Ioan Arboreanu din Cluj-Napoca. Lucrările de construire a bisericii au fost încheiate în anul 2011. Locașul de rugăciune a fost înzestrat cu un clopot de 375 kg, cu mobilierul corespunzător și cu catapeteasmă sculptată în lemn de tei de către o echipă condusă de Petrișor Ioan din Gherla. Pictura iconostasului a fost realizată de către Toma Ciprian, iar lucrările de zugrăvire interioară a bisericii în tehnica fresco vor fi coordonate începând din anul 2013 de către pictorul Stoica Emil din județul Dâmbovița.
Tot de numele părintelui se leagă și ctitorirea mănăstirii de la marginea localității. Cu sprijinul locuitorilor din sat și din împrejurimi între anii 1992-1994 a ridicat biserica mănăstirii și a zidit corpul cu chilii. Piatra de temelie pentru edificiul de cult al mănăstirii a fost pusă în 8 septembrie 1992 de către părintele Pașca Nicolae împreună cu un sobor de preoți din localitățile învecinate. Deschiderea oficială a mănăstirii a fost săvârșită de către arhiepiscopul Bartolomeu în 20 iunie 1994.

d. Personalități
Chirai Dănilă este primul preot care este menționat şi în actele oficiale ale Sfatului Popular din Soporu de Câmpie (în protocoalele celor botezaţi în anul 1874). Acesta se pare că a fost paroh chiar din 1853, după moarte părintelui Pavel Bucur. A păstorit la sfântul altar fără întrerupere timp de 50 de ani, după care a trecut la cele veşnice în anul 1904, la vârsta de 85 de ani.
Preotul Iacob Chifa care a fost numit capelum parohial jure succesionis pe lângă Dănilă Chirai cu îndatorirea de a-i purta respectul cuvenit şi de a-l ajuta în administraţia parohială . În urma alegerii sale de către oficiul parohial ca preot paroh în 28 decembrie 1903, mitropolitul Ioan Meţian îl hirotoneşte pe absolventul de teologie diacon în 21 martie 1904 şi preot în 25 martie. În urma detenției sale de aproape un an de zile la Rust-Sofiron (1916-1917) și a faptului că își pierde soția, părintele moare dintr-o cauză nenaturală la spitalul din Turda în 1919 lăsând în urmă șapte copii.
Preotul Virgil Şeuleanu a păstorit timp de aproape 20 de ani din 25 octombrie 1927 până în 11 februarie 1947 în Soporu de Câmpie. A făcut parte din prima generație de absolvenți a Academiei Teologice din Cluj-Napoca din anii 1924-1925. În timpul păstoririi sale a administrat parohia Sărmaşu, Tritenii de Sus şi Iuriu de Câmpie. În cea din urmă acesta a construit o biserică pentru creştinii care au renunţat la uniaţie. A construit în Soporu de Câmpie o casa parohială, o şcoală, o troiţă în centrul satului și a făcut demersurile necesare pentru ridicarea unui edificiu de cult din piatră și cărămidă care din nefericire nu s-a realizat.
Preotul Nicolae Pașca păstorește în localitate din 10 august 1977. Urmând cursurile Seminarului Special de la Curtea de Argeş între anii 1971-1974 a fost hirotonit preot în 16 noiembrie 1974 de către IPS Teofil Herineanu pe seama parohiei Agriş protopopiatul Turda. După trei ani este transferat în parohia Soporu de Câmpie. Aici a desfăşurat o activitate misionară prin care a reuşit să revitalizeze viaţa spirituală din parohie şi să oprească ofensiva sectară. Între anii 1979-1981 şi-a completat studiile la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar mai târziu a fost admis în urma unui examen la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A restaurat biserica zidită de părintele Ștefan Marinoiu, a ctitorit mănăstirea „Sfânta Treime” și a ridicat noul edificiu de cult din parohie între anii 2006-2011.
Alexandru Ciurcui, cunoscut sub numele de Șandor, a fost un violonist remarcabil care a format și a condus una dintre cle mai reprezentative formații de muzică populară din Câmpia Transilvaniei „Taraful din Soporu de Câmpie”.
Vasile Suciu, născut în 21 septembrie 1942, a fost unul dintre cei mai valoroși portari din fotbalul românesc. A evoluat la cluburile Arieşul Turda, Steaua Bucureşti, Jiul și Sportul Studențesc. A fost campion al României cu Steaua (1968), a câștigat șase cupe ale României (una cu Arieşul Turda, iar celelalte cu Steaua), a Turneului UEFA din 1962, cu naţionala de tineret și a fost selecționat de trei ori în prima reprezentativă.

11. Obiecte de patrimoniu:
În inventarul din anul 1883 sunt menționate următoarele cărți de cult: Evanghelie pe prestol din 1765, alta veche în manuscris, Apostol vechi, Liturghier vechi, Ceaslov mare vechi, Strajnic vechi, Paraclis din 1760, Octoih bogat, un Catavasier, Triod, Penticostar, Psaltire, Chiriachinodromion, Predici de Petru Maior, Biblia mare întreaga (Biblia lui Andrei Șaguna), Pravila bulgărească. Tot în acest inventar este menționat și un felon vechi gura porumbului care încă se află în patrimoniul parohiei. Acesta este amintit şi în inventarele din anii 1904 şi 1913, însă sub descrieri diferite: în primul inventar figurează ca şi un felon vechi în culoare mucezie nefolosibil, iar in cel de-al doilea sub forma unui felon vechi cu sârmă. Deși este destul de vechi felonul se păstrează şi astăzi într-o stare bună datorită materialului rezistent din care a fost făcut.
În inventarul din anul 1902 este menționat un exemplar al Cazaniei lui Varlaam din anul 1643 care a circulat şi în Soporu de Câmpie. Aceasta a fost dusă în anul 1927 la biblioteca eparhiei din Cluj-Napoca de către Sebastian Stanca.
În inventarul din 1979 sunt amintite cărţile vechi ale parohiei: Biblia ilustrată a mitropolitului Andrei Şaguna (aceasta are câteva zeci de pagini lipsă, în cartea Facerii de la capitolul întâi până la 16 şi de la Epistola soborniceasca a lui Iacob până la sfârşit), Evanghelia de la Blaj din anul 1765, Kiriachinodromionul de la Sibiu din anul 1855, un Strajnic, un Penticostar, un Apostol şi 12 Mineie din anul 1766. La parohie din acestea au rămas doar Biblia şi Kiriachinodromionul, celelalte care fiind duse la muzeul Arhiepiscopiei din Cluj-Napoca.

12. Câteva elemente legate de profilul actual al parohiei:
Număr de credincioşi
Conform recensământului realizat în anul 2012 un număr de 956 de persoane și-a declarant apartenența la Biserica Ortodoxă din localitate.

Activităţi culturale şi misionare –
Activităţi sociale şi filantropice –

DATELE BIOGRAFICE ALE PREOTULUI

Numele şi prenumele: Pașca Nicolae
Data naşterii: 06 octombrie 1949
Şcoli absolvite şi anul absolvirii:
• Seminarului Special de la Curtea de Argeş (1974)
• Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1981)
Data hirotonirii:
• diacon – 15 noiembrie 1974
• preot – 16 noiembrie 1974
Parohii ocupate şi perioada:
• Parohia Agriș (1 decembrie 1974 – 31 iulie 1977)
• Parohia Soporu de Câmpie (1 august 1977 – prezent)
Grade profesionale:
• definitivat – 1981
• promovarea – 1992
Distincţii primite:
• Iconom (1990)
• Iconom stavrofor purtător de bederniță (1994)
Adresa personală: Soporu de Câmpie, nr. 102
Telefon: 0264286611
E-mail: –