Câmpia Turzii IV


Parohia Orotodoxa Romana Campia Turzii IV

SCURT ISTORIC

Parohia Ortodoxă Română Câmpia Turzii IV a luat fiinţă la data de 01. 01. 1993, în cartierul Şarât, prin desprinderea a 500 de familii de credincioşi din parohiile Câmpia Turzii I şi Câmpia Turzii II. La data sus menţionată a fost numit – prin concurs – primul ei preot paroh în persoana părintelui Ioan Morar, fost paroh la Parohia Ortodoxă Română Aiton.
Parohia nu avea biserică proprie, nici casă parohială, nici alte bunuri. S-a slujit la altarul bisericii mamă până în anul 1997, alături de vrednicul preot Augustin Câmpean, trecut la cele veşnice în anul 2005.
Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă de către P.S. Irineu, episcop vicar, la data de 23. 04. 1993. Pe un teren viran, primit gratuit prin concesionare de la Primăria Câmpia Turzii, cu un proiect întocmit de ing. Tuşa Mihail, din Cluj-Napoca, s-au început în vara anului 1994 lucrările de construcţie a bisericii parohiale. S-au mobilizat toate forţele, enoriaşi, în special dl. Sever Mureşan, fiu al municipiului, familia Chirilă Ioan şi Maria, Societatea Comercială Industria Sârmei Câmpia Turzii prin directorii Radu Hanga, Marius Bordea şi Doru Melian, Consiliul şi Comitetul Parohial alături de Guvernul României, Ministerul Cultelor şi Culturii, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului şi Consiliul Judeţean Cluj. La finele anului 2000, lucrările de construcţie au fost terminate, iar biserica a fost pregătită pentru pictură.
Clopotele bisericii au fost fabricate în atelierele Turnatoriei Metalul, din Cluj-Napoca, iar inginerul Nicuşan Dumitru, din Târgu Mureş confecţionat partea de automatizare a acestora şi cele 2 policandre.
Pictura în tehnica „al fresco” a fost realizată între anii 2002-2011 de către pictorul prof. Dimitrie Bănică din Bucureşti, iar iconostasul a fost sculptat în lemn de stejar de către fraţii Ioan şi Constantin Airinei din localitatea Lunca, judeţul Neamţ şi împodobit cu icoane realizate de pictorul Vasile Lefter.
De la constituirea noii parohii şi până astăzi lucrările au fost coordonate de preotul paroh Ioan Morar. Construirea acestui lacaş de cult a fost mai mult decât necesară, întrucât cartierul Şarât se situează la mare distanţă de cea mai apropiată biserică. Realizarea a adus multă bucurie şi mângâiere în sufletul credincioşilor din zonă.
La data de 23 octombrie 2011, prin rugăciunile Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului s-a sfinţit biserica noastră, în prezenţa unor oficialităţi de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii şi a unui număr mare de credincioşi.
Mulţumim cu smerită plecăciune lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ne vedem strădania noastră şi jertfelnicia enoriaşilor noştri înfăptuită. Ea va sta peste veacuri drept mărturie a dreptei noastre credinţe.
Preot paroh,
Ioan Morar

Date biografice despre parohie

Biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta
Adresa: Campia Turzii, Str. Nichita Stanescu FN, 405100
Tel.: 0264.367.979 / 0744.129.905
E-mail: pr_morar@yahoo.com

Data punerii pietrei de temelie: 23 aprilie 1993
Proiectul si elementele particulare de arhitectura: a fost proiectata de ing. Mihail Tusa si este catedrala in forma de cruce greaca masiva
Biserica: caramida si beton
Pictura: tehnica “al fresco”
Date despre interior: iconostasul a fost sculptat în lemn de stejar de către fraţii Ioan şi Constantin Airinei din localitatea Lunca, judeţul Neamţ şi împodobit cu icoane realizate de pictorul Vasile Lefter. Pictura în tehnica „al fresco” a fost realizată între anii 2002-2011 de către pictorul prof. Dimitrie Bănică din Bucureşti.
Data sfintirii si ierarhul: 23 octombrie 2011, prin rugăciunile Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei
Date particulare din viata parohiei: nu exista
Obiecte de patrimoniu: nu exista
Profilul actual al parohiei:
• 1160 credinciosi
• Anul construirii bisericii: 1993-2011
• Casa parohiala: nu exista
• Activitati cultural si misionare: parteneriat cu Scoala Iuliu Deac
• Activitati social-filantropice: ajutor pentru constuirea de biserici, case parohiale, camin de batrani, proiect nou pentru constuirea unui camin de batrani.

Date biografice ale preotului

Numele si prenumele: Morar Ioan
Data nasterii: 18 iulie 1959
Scoli absolvite si anul absolvirii:
• Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca, 1979
• Univeristatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu, 1983
Data hirotoniei: 28 august 1983
Parohii ocupate si perioada:
• Parohia Ortodoxa Romana Aiton, Protopopiatul Turda, 1983-1993
• Parohia Ortodoxa Romana Campia Turzii IV, 1993 – prezent
Grade profesionale:
• cursurile de definitivat la Sibiu în anul 1989
• cursuri pastorale si de metodologie didactică la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, 1996
• gradul I în preoţie la Cluj-Napoca, 2008
Distinctii primite:
• iconom, 1997
• iconom stavrofor, 2011
• diploma de excelenta, Primaria Municipiului Campia Turzii, 2011
Adresa personala:
Str. Baii, nr. 18, ap 4, Campia Turzii
Tel: 0264.367.9797 / 0744.129.905
E-mail: pr_morar@yahoo.com