Câmpia Turzii V


Biserica Ortodoxă Română Câmpia Turzii V

Parohia Ortodoxă Română ’’Sf.Ilie Proorocul’’ din Câmpia Turzii, are una dintre cele mai scurte istorii, care începe în anul 1999 în cartierul ’’Oraşul muncitoresc’’ pe strada Gheorghe Baritiu nr.38C.
În anul 1999 s-a obţinut de la Primăria Câmpia Turzii o suprafaţă de teren concesionată pe 99 ani cu scopul de a se construi o capelă mortuară la subsol , iar deasupra să se construiască Biserica. Iniţial proiectul era de 20/10 m , ulterior în acelaşi an 1999, s-au mai adăugat holul de la intrarea în Biserică, iar în spate altarul şi camera pentru spovedit .Întregul ansamblu este în formă de navă .La lucrările Bisericii nu am avut sponsori cu sume mari de bani decât donaţii de la credincioşi din intreg oraşul Câmpia Turzii, iar muncile s-au făcut în mare parte sub formă de voluntariat.
În primul rând au pus umărul cei din conducerea Bisericii:Pr.Felvinţi Simion, prim–coratorul Marica Alexandru, casierul Pârv Aurel, coratorii Pop Vasile, Chiorean Titu,Boar Valer,Dolcoş Gheorghe,Boar Ioan,Roşca Bazil,Luca Ioan,Dobra Marin,Ghic Petru,Ţicle Mircea , Suciu Florin, Codrea Ştefan,Bungărdean Dinu-Ioan, Paleoca Ştefan-Marcel, Varodi Ioan, Deteşan Vasile, Spălnăcan Gheorghe,Hânsa Nicolae, Tentelican Ioan,dirijor Vasinca Ioan, cântăreţ Oprea Constantin. Responsabile cu prescurile şi lumânările :Diaconu Florica,Huiber Livia,Mărginean Liviu, decedaţii Corşeu Dumitru,Trif Ilisie,Ploscaru Vasile, Rozsa Valer.
Sculptura din Biserică a executat-o Marian Mihai din Ocna Mureş,pictura de pe iconostas şi mozaicul de la intrare (hramul) le-a executat profesorul Ungureanu Pompei.Pictura din Biserică s-a executat în frescă de către pictorul Păvăloaie Romeo din Parohie.Toate celelalte lucrări:instalaţii de apă, gaz,curent,geamuri termopan, paratrăsnet s-au făcut cu ajutorul personalului mai sus pomenit.
Din punct de vedere administrativ,Biserica Ortodoxă Câmpia Turzii V, a luat fiinţă la cererea preotului Rusu Vasile din Parohia Ortodoxă Câmpia Turzii 3. Parohia are 450 de familii din care 70% provin din Parohia Ortodoxă Câmpia Turzii 2. şi 30% din Parohia Ortodoxă Câmpia Turzii 3.Biserica nu are obiecte de patrimoniu decât vase şi haine strict necesare pentru cult.
Biserica este situată într-o zonă defavorizată,motiv pentru care am organizat activităţi culturale şi religioase şi anume:oferim meditaţii la matematică,fizică,chimie,română,engleză şi religie.Avem personal calificat cu excepţia englezei. Persoanele voluntare sunt:Crişan Alexandra-română,Lia Puşcaş –matematică şi fizică, Maria Sârbu-chimie, Cuc Alexandrina –engleză,Ionescu Mirela-religie. Clasa este dotată cu toate cele necesare, are şi o mică bibliotecă cu câteva sute de cărţi.
În privinţa activităţilor filantropice am iniţiat ajutoare pentru bătrânii apropiaţi Bisericii(câte o familie care doreşte să facă mâncare pentru 10-12 persoane, o aduce la Biserică în caserole şi se împarte celor nevoiaşi).

Date succinte ale parohiei

Biserica Ortodoxă Română Câmpia Turzii V, str.Gheorghe Bariţiu nr.38C, telefon 0264-365.206.
Biserica este din zid, cu hramul ’’Sf.Ilie Proorocul’’ construită între
1999-2008. Sfinţirea va avea loc in 21.07.2013.
Preot paroh Felvinţi Simion,născut în 19 august 1951.A absolvit liceul în anul 1971,iar Facultatea de Teologie Ortodoxă am absolvit-o în anul 1978 la Sibiu. A fost hirotonit preot în 21 noiembrie 1978 pentru Parohia Ortodoxă Română Tureni,jud.Cluj unde am activat ca preot între anii 1978-1981, apoi la Parohia Ortodoxă Urca,jud.Cluj, între aniii 1981-1998, iar din anul 1998 la Parohia nou înfiinţată, Parohia Ortodoxă Română Câmpia Turzii V.
A toate gradele , ca distincţie ’’iconom’’, locuiesc pe strada Andrei Mureşanu nr.40, Câmpia Turzii, Jud. Cluj,Cod poştal 405100, telefon 0264-365.206.