IPS ANDREI LA CATEDRALA DIN TURDA


DSC_0785DSC_0808

MOMENT ÎNALŢĂTOR LA CATEDRALA DIN TURDA

Duminică, 15 noiembrie 2015 Catedrala Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil din Turda a găzduit un moment înalţător. Sfântul locaş de rugăciune l-a primit pe Înalt Prea Sfinţia Sa părintele Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Înaltul prelat ortodox a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Nu mică a fost bucuria credincioşilor prezenţi într-un număr impresionant în biserica din centrul Turzii. Vizita Înalt Prea Sfinţitului părinte Andrei la Turda a fost prilejuită de aniversarea a 80 de ani de la sfinţirea Catedralei din Turda, fapt consumat la 3 noiembrie 1935 de episcopului Romanului, Lucian Triteanu, în prezenţa ctitorului acestui măreţ edificiu bisericesc, părintele Iovian Mureşan, protopopul ortodox al Turzii. Părintele mitropolit a ţinut un erudit şi documentat cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre empatia creştină, în contextul în care pericopa evanghelică din a 25 duminică de după Rusalii ne-a înfăţişat pilda samarineanului milostiv, rostită de Mântuitorul nostru, Iisus Christos. La Sfânta Liturghie au participat, pe lângă numerosii credincioşi, şi importante autorităţi locale şi centrale dintre care îi menţionăm pe primarul oraşului Turda, Tudor Ştfănie, viceprimarul, Lucian Nemeş, senatorul Alexandru Cordoş, deputatul Mircea Irimie şi directorul Companiei de Apă Arieş, Cristian Matei. Primarul Turzii i-a acordat mitropolitului Andrei titlul de cetăţean de onoare al municipiului de pe Arieş. Legăturile dintre Înalt Prea Sfinţia Sa şi Turda sunt deosebit de puternice, deoarece aici şi-a început activitatea pastorală, în parohia Turda Fabrici. La finalul liturghiei părintele mitropolit a acordat părintelui Gheorghe Gotea Ordinul Sf. Pahomie de la Gledin şi părintelui Grigore Marchiş rangul de iconom stavrofor. De asemenea ierarhul a mai acordat diplome de cinstire domnului primar Tudor Ştfănie şi domnului profesor dr. Răzvan Mihai Neagu, autorul acestor rânduri. În cadrul manifestărilor de la Turda a fost lansată cu acest prilej şi lucrarea: Catedrala Catedrala Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil din Turda. 80 de ani de la sfinţire scrisă de profesor dr. Răzvan Mihai Neagu şi preoţii, care slujesc la altarul acestei biserici, Gheorghe Gotea şi Grigore Marchiş, apărută în condiţii grafice excepţionale la editurile Şcoala Ardeleană şi Mega din Cluj-Napoca. Lucrarea a apărut în contextul în care Sf. Sinod a declarat anul 2015 Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

DSC_0835DSC_0823

DSC_0860DSC_0843

DSC_0959DSC_0949

DSC_087512241625_1246648912027688_8300310497962285425_n

12249710_1246650925360820_5820009566851912336_n12243174_1246650712027508_3281824913066659159_n

12065850_1246649892027590_7209788972940990898_n12241461_1246650388694207_741417245186740087_n