Noul stareț al Mănăstirii Cheile Turzii, instalat în ziua hramului de Mitropolitul Andrei

La praznicul Schimbării la Față a Domnului, sâmbătă, 6 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.

De la ora 9.30, la altarul de vară din curtea mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul așezământului monahal, protosinghelul Siluan Timbuș, fostul staret și ctitorul manastirii arhimandritul Teofil Popescu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Intrăm în bucuria Schimbării la Față, dacă acceptăm și Crucea”.

De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru sănătate, pace și pentru încetaterea secetei.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschinul” condus de profesorul Sorin Albu.

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a instalat noul stareț, protosinghelul Siluan Timbuș. Acesta a mulțumit ierarhului pentru slujire și pentru purtarea de grijă față de așezământul monahal de la Cheile Turzii.

La final, fostul stareț, Arhimandritul Teofil Popescu, cel care timp de 25 de ani a păstorit asezamantul de aici,  a mulțumit credincioșilor prezenți și tuturor celor care l-au sprijit în răstimpul cât a condus această mănăstire.

Scurt istoric

Mănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul monahal a fost un centru de cultură, destinat educării copiilor şi tinerilor din zonă. Revoluţia de la 1848 a dus la distrugerea mănăstirii, iar în perioada interbelică preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, a refăcut vechea mănăstire, care a fost sfinţită  în anul 1937. În 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a fost reluată construcţia așezământului monahal. În prezent, pe lângă biserica nouă, există un paraclis, un corp de chilii şi anexe. Biserica mare a fost sfințită la data de 6 august 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Așezământul monahal păstrează spre închinare particele din moaștele Sfintilor Cuvioși Sila, Paisie si Natan, de la Mănăstirea Sihastria Putnei.

Mai multe fotografii AICI.

www.mitropolia-clujului.ro