Miercuri, 19 august 2020, s-au împlinit 419 ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc. Cu acest prilej, Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, construită pe locul unde a fost asasinat Marele Voievod, și-a sărbătorit hramul istoric.
De la ora 10:00, în fața bisericii mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale, județele și militare, precum și a numeroși credincioși.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala preoților din Protopopiatul Turda, dirijată de preotul Sorin Dindelegan.
La finalul Sfintei Liturghii, de la ora 12:00, a fost oficiată o slujbă de parastas, la monumentul Voieodului Mihai Viteazul, urmată de alocuţiuni şi depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Istoricul mănăstirii
Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost înființată în anul 2002, după ce în luna august 2001, la ceremonia de comemorare a 400 de ani de la moartea voievodului Mihai Viteazul, la Turda, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a anunţat intenţia ca locul martiriului să nu fie marcat doar de un simplu monument, ci de o mănăstire, în care să fie aduse neîncetat rugăciuni şi slujbe „pentru pomenirea marelui voievod şi a tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, şi-au dat prinosul de jertfă pentru libertatea, demnitatea şi unitatea poporului român”.
Locul de lângă Turda a fost marcat ca loc al jertfei voievodului Mihai Viteazul încă din perioada interbelică, când, în anul 1923, la iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe din Turda, a fost înălţată o troiţă din lemn pe locul asasinatului, iar mai târziu, în anul 1977, în locul troiţei de tradiţie românească a fost ridicat un impozant monument. Cu toate acestea, memoria lui Mihai Viteazul, deşi sărăcită de substanţa credinţei, s-a păstrat în conştiinţele multor generaţii de tineri, aduşi la Turda la marile sărbători. După Revoluţie s-a înfiripat o nouă tradiţie prin care, anual, pe data 19 august, pe platoul din vecinătatea Turzii se oficiază Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire, perpetuându-se nu doar istoric, ci şi liturgic memoria eroului naţional.
Odată cu deschiderea mănăstirii, pe locul martiriului, accentul pus pe solemnitatea unei comemorări civile s-a mutat spre o comemorare liturgică, prin rugăciuni neîncetate aduse pentru memoria și jertfa marelui Mihai.
Aşezământul monahal este o copie arhitecturală a vechii Mănăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti, ctitorie a banului Mihai din 1591, dar mutilată de regimul comunist. Biserica mănăstirii a fost sfințită la data de 19 august 2018, de 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Momentul sfințirii a fost înscris de Arhiepiscopia Clujului pe agenda evenimentelor care au marcat simbolic Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918. În mod simbolic, prin cele două ctitorii, de la Bucureşti şi Turda, se regăsesc unite în chip tainic Ţara Românească, Transilvania şi, astfel toate provinciile româneşti, peste care a domnit cândva voievodul Mihai, întâiul întregitor de ţară.
Complexul monahal de la Turda cuprinde biserica mănăstirii, corpurile de chilii cu paraclis, fiind înconjurat de un zid de incintă, cu clopotniţă la poartă. Biserica mănăstirii este împodobită cu pictură în tehnica „al fresco”, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros.
În prezent, obştea numără 12 viețuitoare, stareţă fiind stravrofora Andreea Zdrobău, iar duhovnic ieromonahul Efrem Crișan.
Text: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto: Marius Romilă