Deși știa că pășește spre moarte, a intrat de bunăvoie în cetatea Ierusalimului.
Chiar dacă a fost aclamat ca un împărat biruitor prin cuvintele Osana (în ebraică) salvează-ne pe noi, mântuiește-ne pe noi, Iisus era trist fiindcă vedea dincolo de timp și de trupuri, de cuvinte și de fapte. Iisus trăia drama nerecunoștinței și a trădării.
Aceeași gură laudă și critică, lingușește și bârfește. Diferența o face doar interesul.
Drama nerecunoștinței este exprimată prin cel mai mare paradox din lume: Dumnezeu, Cel care l-a creat pe om, nu-l poate mulțumi pe om. Starea lui Iisus este exprimată în cuvintele: Acestea zice Domnul către iudei: ,,poporul meu, poporul meu ce am făcut ție și cu ce V-am supărat pe voi? Pe orbii voștri i-am luminat, pe cei leproși i-am curățit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul meu ce am făcut ție și cu ce mi-ați răsplătit Mie: în loc de mană cu fiere, în loc de apă cu oțet și-n loc de iubire pe cruce M-ați pironit!” ,,Multe lucruri bune V-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncați cu pietre asupra Mea?” (In. 10, 32) ,,Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.” (Ps. 108, 4)
Nerecunoștinței umane, Dumnezeu îi contrapune cea mai mare lege a universului, legea iubirii. Dumnezeu este iubire. Din iubire pentru om, Dumnezeu se lasă răstignit de om. Iubirea se lasă răstignită de ură, răutate și nerecunoștință.
Drama trădării este intimă și personală, colectivă și generală.
Trădarea a fost intimă și personală pentru că a plecat de la ucenicul Lui, cel căruia Iisus i-a zis ,,Vino după Mine!”, șezi lângă inima Mea, cunoaște-Mă pe Mine, umple-te de energia Mea, ia focul sfințeniei peste tine și fii asemenea Mie! Cine era acest ucenic, ucenicul trădării? Iuda. Cel care îl vinde atât de meschin pe Iisus Hristos, printr-un sărut. Câtă falsitate, câtă șiretenie, câtă dibăcie, câtă lingușeală, cât spirit diabolic, câtă înjosire, câtă degradare a fenomenului iubirii, câtă formalizare a acestui fapt minunat, numit iubire!
,,Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” (Luca 22, 48) Cu alte cuvinte, tu când mă săruți pe mine, trebuie să înțeleg că mă iubești, trebuie să înțeleg că ai simțit iubirea mea, că ești recunoscător față de iubirea mea. Cu toate acestea, ființa iubirii, care era Iisus Hristos, este trădată printr-un gest fals de iubire, de către sărutul golit de iubire.
Trădarea a fost colectivă și generală prin intermediul mulțimilor. Gurile Îl ocărau, iar mâinile Îl pălmuiau. Cât de departe a mers rătăcirea omenească? Răspunsul îl găsim în cuvintele Evangheliei după Ioan 10, 20: ,,Are demon și este nebun. De ce să-L ascultați?” De aceea, Hristos rostește în Ghetsimani cuvintele: ,,Întristat este sufletul Meu până la moarte!”, iar de pe fruntea Lui Iisus au căzut sudori de sânge.
Forma generală de trădare a iubirii divine este păcatul.
Ziua Învierii este ziua în care te-ai lepădat de păcat. Învierea pentru fiecare suflet are loc în clipa în care cu mintea, conștiința, inima și sufletul îți asumi răul făcut și îl mărturisești cu limba ta, prin duhovnic, lui Dumnezeu, lepădându-te de rău și consolidând binele din tine, recunoscând și regretând slăbiciunea firii tale și întorcându-te liber și ușurat la Dumnezeu.
Învierea are loc în noi când am omorât păcatul din noi. Taina lăsată de Dumnezeu aici pe pământ, pentru a ne elibera de păcat, se numește spovedanie. Avem nevoie de iertare, împăcare și vindecare. Fără spovedanie nu există Înviere. De ce? Fiindcă dacă nu te căiești nu poți fi iertat. Numai moartea vechiului poate face posibilă apariția noului.
Autor, Pr. Dr. Retegan Ioan Gheorghe
Parohia Ortodoxă Turda Nouă I
www.turdanews.net