Sonet Limbii Române
Mă las zidit în Templul Cuvântului, de-a-ntregul,
În grindă pun viața – ca Ana oarecând;
Eu pe Manole-l caut să-i dăruiesc opregul:
O ie românească, martiri înfășurând.
Țesută-i haina limbii din lacrimi stalagmite
Ce-au curs din ochii Crucii peste Ardealul meu
De-aceea, printre fraze, cuvinte răstignite
Tresar pe-ntâi decembre, ca morții-n mausoleu.
Pe limba maicii mele, precum spunea Vieru:
Și casa mi-e mai casă, și vinul mi-e mai vin!
Din case fac Biserici, din vin, un rost divin
Și toate augmentate dimensionează ceru.
Din Cer, coboară Sfântul – românului sangvin
Căci Dumnezeu topește tot gândul cel șovin.
Pr. Cătălin Varga
31 august 2021 (Ziua Limbii Române)
31 august 2021 (Ziua Limbii Române)
Marți 31 august în Sala Mare a Primăriei Turda a avut loc un eveniment speciale dedicat Zilei Limbii Române organizat de Asociația Turda Tin, Casa de Cultură Turda cu participarea Părintelui Varga Cătălin de la Parohia Oprișani I.
,,Ne-a fost dor de muzică și poezie. Acestea ne-au adus în suflet emoție, lumină, pace și liniște sufletească. A fost o seară minunată” a precizat părintele Sebastian Zăhan.
Mai multe fotografii: https://www.facebook.com/Protopopiatul-Ortodox-Roman-Turda-116397896432356
Foto: Marius Romilă.