Cerc Pastoral-Misionar și acțiune filantropică în Parohia Soporu de Câmpie

Duminică, 5 decembrie, în Parohia Soporu de Câmpie a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ceanu Mare. Începând de la ora 16:00 în biserica parohială cu hramul ,,Învierea Domnului” s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți, alături de credincioșii veniți în număr mare la biserică.

La final cei prezenți s-au bucurat de colindul sfânt și bun, adus de pe plaiuri someșene de către îndrăgita artistă,  Lenuța Filipoi, apoi corul parohiei a interpretat câteva colinde tradiționale românești.

Tot în acestă perioadă a Postului Nașterii Domnului, în Parohia Soporu de Câmpie a avut loc o acțiune filantropică de sprijinire a  celor 150 de copii aflați în grija Mănăstirii Podul Coșnei.

Prin această acțiune au fost sprijiniți cu daruri,  toți copiii din acest centru,  în preajma prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor.

Pentru această frumoasă acțiune părintele paroh Ionuț Someșan a mulțumit bunilor credincioși din Soporu de Câmpie care au răspuns afirmativ solicitării Bisericii.

Text: Pr. Florin Negru

Foto: Pr. Ionuț Someșan