Bucurii pentru copiii din Parohiile Ortodoxe Berchieșu și Frata!

Joi 7 iulie, 2022, a fost o zi importantă pentru copiii și tinerii din Parohia Frata (Pr. Paroh Marius Souca) și din Parohia Berchieșu (Pr. Paroh Florin Negru) care au participat la programul liturgic cât și la activitățile desfășurate în biserică pe parcursul anului.

Astfel am început ziua prin rugăciune la Sfânta Mănăstire cu Hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Strâmba din județul Sălaj, unde am fost întâmpinați de părintele stareț Arhim. Ghrighentie Oțelea, care ne-a vorbit despre faptul că mănăstirea de la Strâmba este un loc de îndreptare a sufletului. Apoi am vrut să le oferim în vacanța de vară, și activități de recreere, printr-o vizită la Grădina Botanică ,,Vasile Fati” din Jibou, unde am putut admira frumusețile creaturii lui Dumnezeu, prin culoare și mirosul deosebit al plantelor. Ultimul popas a fost la Castrul Roman Porolissum de la Moigrad, care este unul dintre cele mai renumite situri arheologice din România, datorită mărimii și modului de păstrare, fiind construit de către romani ca centru militar de graniță, cu rol de apărare a trecerii principale dintre Carpați și Dacia Porolissensis.

O zi petrecută alături de minunații noștri copii, în care am îmbinat utilul cu plăcutul. De asemenea mulțumim Primăriei Comunei Frata care ne-a asigurat transportul, precum și tuturor celor care au fost alături de noi prin implicare, jertfă și susținere în realizarea acestui frumos proiect, totul fiind o răsplată pentru munca și efortul copiilor!

 

Text și foto: Pr. Florin Negru