Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități, la Turda

Centrul de recuperare psihoneuromotorie pentru copii cu dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda au marcat luni, 5 decembrie 2022, la Biserica „Învierea Domnului” din municipiu, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
Sărbătorită anual la data de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
Cu acest prilej, la evenimentul dedicat persoanelor cu dizabilități a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptele milei creștine.
Totodată, ierarhul a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în nevoie și i-a felicitat pe toți cei care pun în practică faptele milei creștine și s-au implicat și se vor implica în activitatea celor două centre de la Turda, în frunte cu preoţii care coordonează activităţile de la cele două centre: preotul Florian Șimonca şi preotul Daniel Sârb.
La finalul evenimentului, diaconul Ionuț Koblicska și beneficiarii celor două centre au susținut un concert de colinde.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit copiilor cărți duhovnicești, iar din partea Moșului, aceștia au primit daruri.
13 ani în slujba aproapelui aflat în suferinţă
Centrul de recuperare psiho-neuromotorie pentru copiii cu dizabilităţi din Turda a fost înfiinţat în anul 2009, la iniţiativa Parohiei Turda-Oprişani 2 şi a Fundaţiei filantropice „Sfânta Irina“. În primii doi ani de funcţionare s-au făcut eforturi pentru achiziţionarea aparaturii specifice cât mai performante, iar în 2011 a fost inaugurat un parc destinat copiilor cu dizabilităţi.
Centrul „Sfânta Irina” Turda funcţionează ca centru de zi (sistem ambulator) şi are ca obiect de activitate oferirea și efectuarea tratamentelor de recuperare și reabilitare destinate copiilor cu dizabilităţi de pe raza judeţului Cluj, fără discriminare, indiferent de etnie, religie, gen, nivel de instruire, mediu de provenienţă și situaţie financiară.
Mai multe detalii aici
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Marius Romilă