Chiar dacă împărăția lumească ne-a alungat de la masa ei, Împărăția cea Veșnică este deschisă pentru totdeauna, pentru întreg neamul omenesc, prin Iisus Hristos.
Prin Nașterea Sa, Iisus a ridicat steaua căzătoare a neamului omenesc din întunericul neascultării, la lumină. Iisus ia pe brațele Sale neamul omenesc și îl așează în inima Sa, ca de acolo, omul să nu-L mai piardă niciodată pe Dumnezeu.
Nașterea lui Iisus leagă omul căzut în moarte de haina nemuritoare și veșnică a Creatorului, cheamă din nou acasă la fericire și nemurire pe om. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare numește ziua Nașterii lui Hristos ,,zi de naștere a umanității”, ziua în care iubirea Creatorului copleșește neascultarea răzvrătită a ființei umane îmbolnăvită de păcat.
În Hristos e iubire, nemurire, nedespărțire. Acesta este nucleul de foc, lumină și nesfârșit al praznicului.
Iubirea lui Dumnezeu prin Hristos, tremură în sufletul creștinului, vibrează în inima lui prin colinde, forma specifică, originală și unică a credinței strămoșești. Românul nu a putut ajunge la Betleem datorită distanței, dar a adus Betleemul pe altarul sufletului și familiei, prin colinde.
Colindul a fost pentru sufletul românului ca o spovedanie. Bucuria Nașterii a fost și bucuria regăsirii cu cineva, cu un sprijin, cu o nădejde, cu o putere care spală, iartă, ascultă, care ajută, mângâie, înțelege, care sprijină, care este o prezență. Acest lucru a făcut ca bucuria colindelor să izbucnească ca un vulcan din inima dornică de eliberare a fiecărui suflet.
Colinda este sângele spiritual care dă viață, hrănește și oxigenează sufletul omenesc. De aceea ea este umblată, adică purtată din casă în casă.
Colinda este revelația sufletului românesc, prin ea românul a respirat, a crezut, a comunicat, a plâns, s-a jelit, s-a bucurat, și-a arătat optimismul, s-a sprijinit în clipele de pribegie. Bucuriile, cât și durerile din potirul aceluiași destin au reprezentat coexistența jertfei cu biruința. Acesta a fost chipul sufletului românesc, de aceea, colinda a devenit sufletul neamului.
Din Hristos ,,își trage numele orice neam în cer și pe pământ.”(Efeseni 3, 14-15)
Așadar, pe cununa slavei lui Iisus stă scris și numele neamului nostru românesc încercat, chinuit, umilit, trădat și prădat, dar neclintit niciodată, datorită credinței lui statornice și îndârjite.
Dumnezeu este taina existenței, dar în același timp și sensul existenței. Este taină pentru a se lăsa descoperit de către om prin credință, dar și sens pentru că fără El viața omului nu are plinătate, traiectorie, destinație și nemurire.
Cel mai fericit și mai frumos om de pe pământ este omul care-L are pe Dumnezeu. Crăciunul este taina întâlnirii omului cu Dumnezeu, în iubirea Lui iertătoare.
Ca atare, Crăciunul înseamnă înnoirea firii umane. Înnoirea umană are loc atunci când îl descătușăm pe Dumnezeu din păcatele noastre, ca omul să poată spune: ,,Doamne, fără Tine viața nu are rost, Doamne fără Tine nu am identitate, Doamne fără Tine existența se transformă în inexistență.”
Pentru noi creștinii, chipul lumii trebuie să ia chipul lui Dumnezeu, adică chipul luminii. Așa cum Creatorul a luat chipul creaturii, la fel și creatura trebuie să ia chipul Creatorului.
Stați în lumina luminii lui Dumnezeu și niciodată întunericul și apusul nu se va așterne peste voi!
Crăciun binecuvântat, cu sănătate, pace sufletească și cu cei dragi alături!
Autor: Pr. Dr. Ioan Gheorghe Retegan