Sâmbătă, 14 ianuarie, a fost o zi de aleasă sărbătoare în Parohia Ortodoxă Ceanu Mic, Protopopiatul Turda, când s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, cu ocazia prăznuirii Sfântul Cuvios Antonie cel Nou din Veria. Soborul de preoți a fost format din 10 preoți, din care a făcut parte Părintele Arhimandrit Grigorie Maja (slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca), fiu al satului, care a stat 17 ani la Veria, orașul Sfântului Antonie.
La acest eveniment a participat mulțime de credincioși din parohie, precum și din parohiile învecinate, precum și doamna Primar a Comunei Tureni.
,,A fost un praznic deosebit pentru că frații au petrecut împreună” a precizat părintele paroh Puiu Ioan.
Sfinte Moaște ale Sfântului Antonie, cel Nou, se află spre închinare în naosul bisericii și reprezintă un tezaur duhovnicesc incontestabil.
Foto: Pr. Puiu Ioan
Text: Pr. Florin Negru