„Aproapele din iubirea mea” -Pr. Dr. Retegan Ioan Gheorghe

,,Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea.” (Luca 6, 31) Aceasta este numită regula de aur a creștinismului, pe care poporul a exprimat-o prin cuvintele: ,,ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

Iubirea este forma supremă a EXISTENȚEI, așa cum virtutea cea mai mare și porunca cea mai mare dată de Dumnezeu omului este tot iubirea. Din nefericire, iubirea de Dumnezeu își găsește foarte rar corespondent în umanitate. Jertfa de pe cruce este dovada respingerii ei.

Este greu să iubim sincer și dezinteresat, adică în spirit creștin, deoarece noi suntem subiectivi și iubirea noastră este profund subiectivă. Singurul care iubește cu adevărat cu iubire sinceră, nefățarnică și nesfârșită este numai Bunul Dumnezeu.

Iubirea nostră este discontinuă, bazată pe interes, pe sentimente subiective, incoerentă și neputincioasă, lipsită de consistență și continuitate. De aceea noi, adesea, ne simțim singuri, neputincioși, goi pe dinăuntru și ai nimănui.

Iubirea întotdeauna trebuie să aibă un corespondent: tu cu Dumenzeu; tu cu cei de lângă tine. Fără reciprocitate nu există iubire. Iubirea nu este niciodată egoistă. Iubirea egoistă nu este iubire, ci doar amăgire. De fapt numai reciprocitatea poate face transferul de bine, energie, putere și viață între tine și cei de lângă tine. De aceea, Preasfânta Treime, cea care realizează totul în toate, este formula și icoana supremei iubiri.

Numai atunci este bine pentru tine când este bine și pentru altul. Când celălalt plânge și tu râzi, nu este bine. Nu poți primi bine dacă îi faci altuia rău. Nu poți să fii liniștit, adică să ai liniște în suflet, dacă altul este neliniștit din cauza ta și plânge. Nu poți să-ți găsești împăcarea dacă l-ai lăsat neîmpăcat pe altul.

Adesea suntem foarte exigenți cu alții, așteptând să ne facă numai bine, să ne sprijine, să ne ajute, să ne înțeleagă, să ne scoată din apă și din foc, iar când trebuie să întoarcem și noi binele, simțim că suntem cuprinși de indiferență, ură, răutate, dezinteres și invidie.

De ce să-mi amintesc de binefăcătorul meu, care m-a scos din prăpastie când a fost greu, mi-a salvat viața, existența, familia și casa, când toți fugeau de mine? De ce să fiu recunoscător și să-l vorbesc de bine când toate acestea au trecut?

Cu toții ne dorim să fim apreciați, respectați și ajutați, dar în același timp nu trebuie să uităm că și noi trebuie să cinstim, să respectăm și să ajutăm. Dumnezeu ne-a lăsat aici pe pământ să fim împreună și să ne sprijinim unii pe alții.

E greu să-ți fie prieten un om căruia îi place dreptatea, când ție îți place strâmbătatea.

E greu să iubești pe cel care îți spune adevărul, când ție îți place minciuna.

Nu-ți place de cel care îți spune că greșești, când nu dorești să-ți recunoști greșeala.

Dacă vrei cinste trebuie să oferi și tu cinste, dacă vrei respect trebuie să respecți și tu. Și tu vei fi mințit dacă-i minți pe alții. Lingușitorul va fi înconjurat de ligușitori, iar vicleanul se va încâlci în propriile viclenii.

,,Pentru mulțimea puterii Tale, Te vor linguși vrăjmașii Tăi.” (Ps. 65, 2)

Cuprinși de aceste lucruri meschine, mărunte, foarte mulți oameni își risipesc viața și zilele în zadar, îndrăgostiți mai mult de propria imagine decât de adevăr, fără să trăiască miezul curat, sincer și adevărat al existenței pe care Dumnezeu îl vede, îl iubește și-l răsplătește.

,,Mărire, cinste și pace oricui lucrează binele, necaz și strâmtorare peste sufletul oricărui om care face răul.” (Romani 2,9-10)

Autor  Pr. Dr. Retegan Ioan Gheorghe

Parohia Ortodoxă Turda Nouă