Joi, 26 martie 2026, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, a avut loc lansarea cărții ,,Viața și activitatea unui cleric din Transilvania, în secolul al XX-lea, AUREL GLIGA, protopop ortodox de Turda și Baia Mare 1904-1983″ autor Răzvan Mihai Neagu. La eveniment au luat parte: Diac. Dr. Mircea Gheorghe Abrudan, Pr. Dr. Ioan Retegan și Dr. Horațiu Groza, preoți și credincioși din cuprinsul Protopopiatului Turda.
Activitatea liturgică și misionar-socială a părintelui protopop Aurel Gliga.
,,Biserica a fost, de-a lungul istoriei noastre, nu doar locul rugăciunii, ci și spațiul în care s-a păstrat conștiința identității românești.
Suntem prezenți astăzi pentru a marca apariția unui volum care depășește cadrul obișnuit al unei simple lucrări biografice și se înscrie într-un demers mai amplu de recuperare a memoriei istorice și spirituale a Transilvaniei. Cartea pe care o lansăm astăzi – „Viața și activitatea unui cleric din Transilvania în secolul al XX-lea. Aurel Gliga, protopop ortodox de Turda și Baia Mare (1904–1983)”, semnată de istoricul Răzvan Mihai Neagu – reprezintă o contribuție importantă la cunoașterea istoriei bisericești și a vieții sociale din această parte de țară.
Prin evocarea vieții și activității protopopului Aurel Gliga, readucem în conștiința publică imaginea unui om care și-a dedicat întreaga existență slujirii Bisericii și neamului.
În esență, evenimentul nu reprezintă doar lansarea unei cărți, ci și un moment de reflecție asupra modului în care memoria unei comunități se construiește și se păstrează prin evocarea personalităților care au contribuit la formarea și consolidarea identității spirituale și culturale locale. Istoria, așa după cum bine știm, nu este alcătuită doar din mari evenimente sau din decizii politice majore, ci și din destine individuale, din vocații asumate și din oameni care, prin discreția și perseverența lor, au modelat viața comunităților în care au trăit.
În această categorie se înscrie și figura protopopului Aurel Gliga, a cărui biografie este surprinsă cu rigoare și sensibilitate istoriografică în paginile acestei lucrări. Destinul său se desfășoară într-un context politic dificil, într-o epocă deosebit de complexă a istoriei românești, marcată de transformări politice, sociale și culturale profunde. Aurel Gliga s-a născut într-o familie preoțească de mari români, la Vătava (Râpa de Sus), județul Mureș, într-un moment în care Transilvania se afla încă sub administrație austro-ungară și a fost crescut în spirit românesc cu credincioșie și respect față de Biserică și neam. A absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind atras de mișcarea național-românească promotoare a valorilor ortodoxe. Aurel Gliga a traversat aproape întregul secol al XX-lea, fiind martor și participant la schimbări istorice de mare amploare.
Secolul al XX-lea a fost, pentru spațiul românesc și în mod special pentru Transilvania, o perioadă a marilor încercări, dar și a marilor împliniri. După momentul fondator al Marii Uniri, societatea românească a cunoscut o perioadă de efervescență culturală și spirituală, urmată însă de dramatismul războiului și, ulterior, de constrângerile ideologice ale regimului comunist. În acest context complex, Biserica Ortodoxă a rămas una dintre instituțiile fundamentale care au oferit comunităților stabilitate, coeziune și continuitate spirituală.
Astfel, slujitorii bisericii nu au fost doar oficianți ai cultului, ci și păstrători ai memoriei colective, promotori ai educației și ai valorilor morale care au susținut identitatea românească. În jurul Bisericii s-au coagulat de-a lungul timpului, numeroase inițiative culturale și educaționale, iar clericii au fost adesea printre principalii susținători ai valorilor care au modelat identitatea locală.
În această perspectivă trebuie înțeleasă și activitatea protopopului Aurel Gliga, a cărui viață ilustrează exemplar modul în care vocația sacerdotală se poate împleti armonios cu responsabilitatea civică și cu devotamentul față de comunitate.
Între 1940-1952 ajunge protopop al Turzii. Păstorirea nu i-a fost ușoară, deoarece Turda a devenit oraș de graniță, în urma Dictatului de la Viena, 30 august 1940. Cu toate acestea el a fost un preot activ atât din punct de vedere pastoral cât și misionar-social. A fost prezent la evenimente publice, aniversări, sfințiri de locașuri și edificii din Turda, fiind profund atașat valorilor naționale.
Ca protopop, Aurel Gliga a avut o misiune deosebit de complexă. El nu a fost doar un administrator al vieții bisericești, ci un veritabil punct de referință pentru comunitățile pe care le-a păstorit. Într-o epocă în care Biserica era adesea chemată să răspundă unor provocări multiple, rolul protopopului presupunea discernământ pastoral, echilibru și o profundă responsabilitate față de credincioși.
A avut un rol activ în ocrotirea orfanilor de război, cât și a ostașilor răniți, colectând sume în acest sens. Și-a ajutat frații preoți aflați în suferință și pauperizare. A oferit adăpost refugiaților de război din nordul Transilvaniei. A fost preocupat de ridicarea nivelului cultural al satelor. În 7 august 1943 este ales membru pe viață al Astra.
Nu i-a uitat nici pe cei în suferință: în 22 decembrie 1945 s-a deplasat la Penitenciarul Turda și la Orfelinat pentru a le aduce mângâiere și speranță deținuților și orfanilor. În 1946 a inițiat o colectă pentru Liceul ortodox român ,,Doamna Stanca”, școală confesională ortodoxă din Cluj, donând în nume personal 5.000 lei. De aici putem vedea atenția și prețuirea sa pentru școală și educație.
A sprijinit acțiunea de caritate a Uniunii Femeilor Antifasciste din România, prin care s-a angajat să primească spre îngrijire mai mulți copii din Moldova, afectată de secetă și foamete.
A reușit, cu sprijinul credincioșilor, să refacă Catedrala, profund afectată de bombardamente, care a fost resfințită în 1946 de episcopul Nicolae Colan. Tot aici, aduce spre închinare și mângâiere sufletească, icoana Maicii Sfinte Axionița, pictată de monahul Ghervasie Coțcariu.
Pentru comunitățile pe care le-a păstorit, el a fost nu doar un preot, ci și un reper moral și spiritual. Iar pentru istoria locală a acestor orașe, numele său rămâne legat de o epocă în care Biserica a continuat să fie un punct de sprijin pentru oameni în momentele de încercare.
Protopopul Aurel Gliga n-a fost numai un coordonator, ci un sprijin direct pentru preoții din teritoriu, încurajându-i și orientându-i în activitatea lor pastorală.
Activitatea sa misionară s-a concretizat prin apropierea de oameni, prin susținerea vieții parohiale și cultivarea unei relații vii între Biserică și comunitate. Prin cuvânt, dar mai ales prin exemplul personal, el a reușit să transmită credincioșilor importanța participării la viața liturgică și a integrării credinței în viața fiecăruia.
În aceste împrejurări, activitatea liturgică devenea nu doar o împlinire a unei obligații cultice, ci și un act de rezistență spirituală în fața comunismului ateu. Participarea la Sfânta Liturghie, menținerea rânduielilor bisericești și transmiterea valorilor creștine au devenit modalități prin care comunitatea își afirma identitatea.
Pentru orașe precum Turda și Baia Mare, personalități de acest tip au avut un rol esențial în consolidarea unei conștiințe colective bazate pe credință, tradiție și responsabilitate morală. În același timp, trebuie subliniat faptul că activitatea protopopului Aurel Gliga s-a desfășurat într-o perioadă în care libertatea religioasă a fost adesea limitată și reprimată. În acest sens, Biserica a fost supusă unui control strict din partea statului ateu comunist, iar activitatea clerului a fost adesea privită cu suspiciune de către autoritățile vremii, slujitorii Bisericii fiind nevoiți să găsească modalități prudente și înțelepte pentru a-și continua misiunea pastorală.
Odată cu restaurarea regimului comunist, protopopul Aurel Gliga a fost urmărit permanent de securitate, culminând cu arestarea și condamnarea sa, timp de aproximativ trei luni, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fapt ce i-a zdruncinat ireversibil sănătatea. Din această cauză a avut o slujire preoțească itinerantă. Pentru părintele Aurel Gliga a urmat o perioadă de peregrinare. Deși, prietenul său, episcopul Nicolae Colan a înființat parohia Turda III pentru a-l putea readuce la Catedrală, după perioada de detenție, cu sprijinul episcopului de Oradea, Valerian Zaharia, părintele Aurel Gliga ajunge la Baia Mare, unde i s-a oferit funcția de protopop (1955-1960). Și aici Securitatea l-a urmărit în continuare.
Părăsind oficiul de protopop de Baia Mare, a pribegit timp de peste un deceniu prin parohii din lumea rurală: între 1960-1965 la Tinca (jud. Bihor) și între 1965-1973 la Lăpușel (jud. Maramureș).
În ultima parte a vieții, deși bolnav fiind, nu a părăsit Altarul, slujind ca preot pensionar, la Baia Mare. Sfârșitul vieții lui a fost trist. A murit mai întâi soția, Livia (1975), urmată fiind de unicul fiu, Dorel (1979) și în cele din urmă a trecut și el la Domnul, la Baia Mare, în anul 1983.
În Biserică, slujirea nu se măsoară în funcții, ci în capacitatea de a transforma Liturghia în viață și Credința în comuniune. Protopopul Aurel Gliga a înțeles această taină a slujirii și a trăit-o cu discreție, dar cu o profunzime care a marcat comunitățile pe care le-a păstorit cu echilibru și discernământ.
Prin urmare, viața și activitatea protopopului Aurel Gliga ne arată că slujirea Bisericii nu a înseamnat doar îndeplinirea unor atribuții liturgice, ci și o corectă, înțeleaptă și prudentă raportare la autoritatea seculară, care, în acea perioadă a făcut mari presiuni asupra Bisericii. Prin activitatea sa, el a contribuit la păstrarea și transmiterea tuturor valorilor spirituale ale credinței pe care a slujit-o și care depășesc granițele unei epoci.
Dragostea de semeni și spiritul de sacrificiu nu se exprimă prin gesturi spectaculoase sau prin discursuri solemne, ci și prin fidelitatea asumată față de valorile care definesc o comunitate: credința, tradiția, limba și cultura. În acest sens, viața protopopului Aurel Gliga poate fi privită ca o jertfă tăcută, cu reverberații adânci, un profund manifest prin slujire, sacrificiu și devotament.
Meritul deosebit al istoricului Răzvan Mihai Neagu constă în faptul că a reușit să reconstituie această biografie cu rigoare științifică și cu respect față de adevărul istoric. Prin valorificarea documentelor de arhivă și printr-o atentă contextualizare, autorul oferă cititorului o imagine complexă asupra rolului pe care clerul ortodox l-a avut în societatea transilvăneană a secolului XX.
Astfel, lucrarea nu este doar o evocare biografică, ci și o contribuție importantă la istoria ecleziastică și la istoria comunității locale. Totodată, trebuie să recunoaștem că astfel de demersuri au și o dimensiune profund morală. Ele ne ajută să redescoperim modele de viață și de slujire, care pot inspira generațiile de astăzi și ne arată că istoria nu este doar o succesiune de evenimente, ci și o sumă de destine individuale, de vocații și de responsabilități asumate.
În fond, această carte nu este doar o contribuție la cunoașterea trecutului, ci și un act de recuperare a memoriei și de omagiere a unei vieți trăite în spiritul credinței, dusă până la jertfa sinelui.
Istoria unei comunități nu se sprijină doar pe ziduri și documente, ci mai ales pe oamenii care au știut să transforme credința în responsabilitate și slujirea în destin.
Protopopul Aurel Gliga aparține acestei generații de slujitori care au înțeles că Biserica nu este doar instituție, ci conștiința vie a unui popor.
Această carte așează memoria unei vieți acolo unde îi este locul: în istoria spirituală a Transilvaniei”.
Articol realizat de: Pr. Dr. Ioan-Gheorghe Retegan