Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii a sărbătorit 44 de ani de existență în prezența ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei

De Ziua Drapelului Național, 26 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe militarii Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Vizita Înaltpreasfinției Sale a fost prilejuită de aniversarea a 44 de ani de zbor pe aerodromul militar de la Câmpia Turzii, ocazie cu care a avut loc și dezvelirea și binecuvântarea noului ansamblu statuar de pe esplanada unității care aduce în atenție bustul generalului Emanoil M. Ionescu (1893-1949), monumentul închinat memoriei tuturor eroilor aviatori și o troiță de lemn.

„Prin aceste trei elemente monumentale, am încercat să surprindem cele trei coordonate care definesc misiunea unui militar aviator. Astfel, bustul generalului Emanoil Ionescu se identifică cu onoarea și fidelitatea față de patrie, troița cu credința care dă curaj, iar obeliscul cu vultur este simbolul înălțimilor pe care le scrutează cei care aleg cariera în aviație și care oferă atât libertate și măreție, cât și nenumărate provocări. De altfel, pe ansamblu sunt gravate aceste trei coordonate: honor, ad altitudem, fides”, a declarat capelanul Bazei 71 Aeriene, părintele Sorin-Ioan Medrea.

Programul zilei a inclus un ceremonial religios și militar. În prima parte, imediat după intonarea Imnului de Stat al României, a fost oficiată o slujbă religioasă de binecuvântare a ansamblului statuar. Slujba a fost oficiată sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, avându-i alături în slujire pe consilierul eparhial pentru misiune și protocol – părintele arhidiacon Ioan-Claudiu Grama, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului – părintele dr. Eugen Adrian Truța, protopopul de Turda – părintele Alexandru Rus, capelanul unității-gazdă – părintele Sorin-Ioan Medrea, capelanul Bazei 86 Aeriene „Locotent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea – părintele Victor-Cristian Moga și capelanul Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” de la Florești – părintele dr. Emanuel-Ioan Cășvean.

La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt festiv tuturor celor prezenți. Părintele Mitropolit Andrei a subliniat, odată cu cele spuse, integritatea și fidelitatea pe care trebuie să și le însușească fiecare militar, punându-le la suflet îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat ucenicului său, Timotei: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste” (II Timotei 2, 3-4).

La această parte a programului au luat parte oficialități civile și militare, în frunte cu comandantul Bazei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii, General de Flotilă Aeriană Cătălin Eugen Micloș. De asemenea, au participat și reprezentanții structurilor de apărare și securitate ale Ministerului Afacerilor Interne și alți invitați.

În semn de recunoaștere a meritelor depuse în cultivarea relațiilor bilaterale dintre Biserica Ortodoxă Română şi Armata României, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat comandantului Bazei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii, General de Flotilă Aeriană Cătălin Eugen Micloș, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană” pentru mireni. Totodată, locțiitorul de comandant al Bazei 71 Aeriene, comandor Dumitru-Călin Hulea, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” pentru mireni.

Din partea conducerii unității militare, atât Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cât și mai mulți invitați prin a căror contribuție a fost organizată sărbătoarea de azi, au primit diplome onorifice.

A urmat apoi momentul acordării de distincții din partea Comandantului Bazei 71 Aeriene pentru unii dintre militarii care s-au remarcat prin profesionalismul de care au dat dovadă în carieră, precum și alocuțiunile oficialităților militare și civile prezente. Au luat cuvântul: comandantul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii – General de flotilă aeriană, Cătălin Eugen Micloş, Locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene Române – General-maior Aurel-Cezar Stănciulescu și decanul Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca – conf. univ. dr. Marin-Florin Lucian.

Cea de-a doua parte a programului zilei a inclus vizitarea de către oaspeți a zonei operaționale unde a fost prezentată o expoziție statică cu aeronave militare și tehnică specifică. În continuare, invitații au fost martorii unui exercițiu tactic executat de aeronave F16 și Puma-Socat- 330.

Amintim că Escadrila 48 Aviație-Vânătoare de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii a fost certificată și este operațională încă din anul 2025 , executând misiuni de Poliție Aeriană în spațiul aerian al României, sub comandă NATO.

Mai multe fotografii AICI

Text: Dragoș Stroian

Foto: Alexandru Aioanei și Dragoș Stroian