Credincioșii din parohia clujeană Berchieșu, în pelerinaj la mănăstirile din Munții Apuseni

Sâmbătă 17 august un grup de 50 de credincioşi din Parohia Berchieşu, Protopopiatul Turda, judeţul Cluj, împreună cu preotul paroh Vasile-Florin Negru, au participat la un pelerinaj duhovnicesc, la mănăstirile din zona Munților Apuseni. Astfel pelerinajul nostru l-am gândit ca fiind un act spiritual de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, dar și o jertfă de pocăință pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor și cu rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletului. Însă o altă dimensiune a pelerinajului nostru este dorința puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecarea de o boală trupească sau sufletească.

Totodată anul acesta am avut bucuria participării la pelerinaj a unui frumos grup de tineri ai parohiei, care s-au arătat interesați de lucrarea lui Dumnezeu în lume, de a cunoaște mai bine bogăția și frumusețea vieții monahale din cuprinsul țării noastre, precum și a culturii dar și a  spiritualității creștin ortodoxe.

Pelerinii au vizitat pentru prima dată mănăstirea ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, unde s-au închinat la moaștele sfântului ierarh Ghelasie, au vizitat biserica veche,  precum și muzeul mănăstirii; apoi ne-am îndreptat pașii spre mănăstirea ,,Buna-Vestire” de la Pătrângeni unde am fost întâmpinați de părintele Spiridon, duhovnicul mănăstirii, care s-a rugat împreună cu noi și ne-a vorbit despre minunile Maicii Domnului și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, apoi ne-am închinat la icoana Maicii Domnului Prodromița, la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, dar și la moaștele sfântului Gheorghe Pelerinul, chiar în ziua prăznuirii acestuia. De aici ne-am îndreptat spre mănăstirea ,,Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, unde am vizitat cea mai veche bisericuță din lemn din Ardeal ce datează din secolul XV, dar și biserica nouă a mănăstirii unde ne-am închinat la racla cu sfintele moaște. Un alt popas duhovnicesc a fost la mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea unde ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a  Maicii Domnului, iar ultimul popas duhovnicesc a fost la mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, unde ne-am închinat la racla cu sfinte moaște și la icoana Maicii Domnului.

Pentru noi creştinii ortodocşi, pelerinajul este un răspuns al omului la chemarea lui Dumnezeu şi un bun prilej de a-şi pune în rânduială gândurile şi viaţa. Avem speranța că în fiecare pelerinaj pelerinii trăiesc cu multă intensitate taina sfințirii timpului și bucuria întâlnirii cu Hristos și cu sfinții Lui.

Pentru un creştin ortodox pelerinajele sunt un prilej de bucurie duhovnicească, de întărire în credinţă şi de îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală.