În perioada 16-18 septembrie 2019, preoții Parohiei Câmpia Turzii III, Rus Vasile și Mazăre Alin au organizat un pelerinaj la Mănăstirile din Banat și sudul țării. Prima mănăstire vizitată a fost Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului” din județul Arad, însoțiți de coriști și de bunii credincioși am înălțat rugăciuni și cântece de laudă aduse lui Dumnezeu, într-o atmosferă duhovnicească deosebită. Al doilea popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Hodoș-Bodrog, apoi ne-am îndreptat pașii spre Mănăstirea ,, Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul” de la Vasiovia, județul Caraș-Severin, unde spre bucuria noastră cunoaștem 2 surori după trup, fiice ale parohiei noastre, una dintre ele fiind și stareța acestei mănăstiri. Apoi ne-am îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
În cea de a doua zi de pelerinaj, am ajuns în sudul țării pe malurile străvechi ale Dunării și am vizitat Mănăstirea ,,Sfânta Ana” de la Orșova, apoi ne-am întors pe la mănăstirile cunoscute din zona Ardealului: ,,Înălțarea Sfintei Cruci” -Râpa Robilor de la Aiud, biserica de la Densuș, și Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” de la Dumbrava, județul Alba.
Remarcăm aportul deosebit al membrilor corului parohiei noastre, care sub conducerea Pr. Alin Mazăre, au dat glas credinței strămoșești și trăirii personale a bunilor credincioși în ceea ce ține de credință și virtute în Biserica lui Hristos.
De asemenea, al doilea pelerinaj din luna octombrie, a întrunit un număr de 55 credincioși, consilieri și coriști ai parohiei a cuprins Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Teologul” de la Prislop, unde își doarme somnul de veci, părintele Arsenie Boca, stareț al Mănăstirii Prislop și al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus, apoi am vizitat Mănăstirea ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, totul petrecându-se într-o atmosferă de rugăciune și cântare duhovnicească.
,,Aceste pelerinaje întăresc mult credința credincioșilor noștrii și totodată deschid un câmp larg spre cunoaștere și apropiere de valorile istorice și spirituale ale neamului nostru românesc”, a menționat pr. Alin Mazăre
Foto și text: pr. Alin Mazăre