Joi, 28 noiembrie 2019, la 30 de ani de la trecerea la cele veșnice ale părintelui Arsenie Boca, în Parohia Ortodoxă Turda Capelă s-a săvârșit un parastas în amintirea părintelui Arsenie, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român care s-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus, județul Hunedoara, cel care a fost stareț al Mănăstirii ,,Sâmbăta de Sus” din județul Brașov și al Mănăstirii ,,Prislop” din județul Hunedoara.
În rugăciune, alături de preoții: Pr. Prot. Alexandru Rus, Pr. Laurențiu Șuteu și Pr. Radu Miclăuș s-au aflat credincioșii celor două parohii turdene, acest lucru arătând faptul că poporul român nu își uită înaintașii, marii noștri duhovnici, oameni de care și astăzi poporul român are mare nevoie.
Foto: Marius Romilă
Text: Pr. Florin Negru