Miercuri, 18 decembrie 2019, 22 de copii membri ai corului de copii al Parohiei Ortodoxe Iacobeni, Protopopiatul Turda, județul Cluj, coordonat și dirijat de doamna preoteasă Irina Lionte-Maluș au avut bucuria de a vesti Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin colinde Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, apoi au dus colindul vechi și bun la postul de Radio Renașterea al Arhiepiscopiei noastre, ne-a relatat părintele Dan, parohul din Iacobeni.
De asemenea tot în această zi, ei au colindat pe domnii Simion Onișor și Ovidiu Onișor managerul fermei agro-zootehnică ,,Ada Prod Com” din Viișoara și pe domnul Vasile Onacă, manager general ,,Oncos Transilvania”, toți fii ai satului Iacobeni. În cadrul aceleiași zile corul de copii a colindat și Instituția Prefectului Cluj.
Prin această activitate copiii au petrecut o zi minunată, bucurându-se de darurile primite de la cei colindați, ne-a declarat părintele paroh Dan Lionte-Maluș.
Text și foto: Pr. Dan Lionte-Maluș