Program duhovnicesc în Parohia Câmpia Turzii 5

Vreamea Postului Mare constituie pentru noi creştinii, o nouă perioadă din viaţa noastră, o renaştere a omului vechi. Acest lucru îl are în preocupările sale Biserica noastră dreptmăritoare.
Astfel în Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”  din municipiul Câmpia Turzii , se va desfăşura un ,,Program duhovnicesc în perioada Postului Mare, intitulat  ,,Veniţi de primiti lumină”! sub coordonarea părintelui paroh  Raţiu Raul-George, la care vă invităm şi vă aşteptăm cu mare drag după următorul program:
DUMINICĂ, 21 MARTIE, ne va încânta auzul GRUPUL SYNAVLIA, al Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima”  din Cluj-Napoca;
DUMINICĂ 28 MARTIE, va fi prezent în mijlocul nostru Pr. Prof. Lect. Univ. Dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca;
DUMINICĂ, 4 APRILIE, va liturghisi alături de noi, diaconul Vasile Nuszer de la Baia-Mare, iar sufletul ne va fi încântat de pricesne interpretare de artista de muzică populară Maria Mihali;
DUMINICĂ, 11 APRILIE, în mijlocul nostru se va afla diaconul Bogdan Turean de la Parohia Ortodoxă Câmpia Turzii II;
DUMINICĂ, 18 APRILIE, vom participa la un minirecital alături de Grupul ARHEO, coordonator Veronica- Macarie Moldovan;
DUMINICĂ, 25 APRILIE, va sluji alături de noi Pr. Prof. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar sufletul va fi plin de bucurie în interpretarea de pricesne a artistei de muzică populară, Amalia Chiper-Iurian.
Vă aşteptăm cu drag!
Text: pr. Florin Negru
Foto: Pr. Raul Raţiu