Proiectul ,,Copiii șterg lacrimile Maicii Domnului” în Parohiile Ortodoxe Viișoara și Urca din Protopopiatul Ortodox Turda.
Educația religioasă este principiul oricărei alte forme de educație, pentru că omul este înainte de toate o ființă religioasă. Vârsta fragedă, marcată prin caracteristicele de formare și închegare a trăsăturilor de voință și caracter, curiozitatea, necesitatea de a urma anumite modele ne îndreptățesc să introducem unele elemente de educație religioasă în primii ani de școală.
În tot ceea ce facem noi, preoți și dacăli, dăruim o parte din sufletul nostru, din înțelepciunea noastră, pentru a construi un om.
Copiii vor dobândi treptat anumite cunoștințe despre învățătura creștină, prin pilde sau mai bine zis prin acele învățături de suflet transmise de preoții bisericii ortodoxe, fiecare ,,învățătură” având o puternică influență asupra dezvoltării copiilor în plan moral.
Pornind de la aceste considerente, preoții Mureșan Lucian de la Parohia Ortodoxă Viișoara II și Rusan Alexandru de la Parohia Ortodoxă Urca, împreună cu dascăli ai comunității din cele două sate: prof.înv.primar, Camelia TANCIU, prof.înv.primar, Anca RUSAN, prof.înv.preprimar. Camelia BOLDOR, prof.înv.primar, Dana MOCAN, prof.înv.primar, Liana CIOCAN și prof.înv.primar Diana RECEA, au gândit un proiect care să încurajeze participarea copiilor la activitățile bisericii prin organizarea unei tabere de zi pe parcursul unei săptămâni din postul Sfintei Marii (09.08.2021-13.08.2021).
Activitățile au fost gândite să fie antrenante, dar și educative: jocuri, activități de dezvoltare personală, pictură și împletituri cu fire.
Fiecare zi va începe cu o scurtă cateheză și cântări în cinstea Maicii Domnului în Biserica după care se vor derula activități inițiate de dascălii voluntari.
Demersul inițiat de cei doi preoți, pentru un grup de 30 de copii, este susținut de Școala Gimnazială Viișoara, reprezentată prin Doamna Director Constantea Camelia și de Primăria Viișoara, prin Domnul Primar Ioan Roman și de alte persoane care vor sprijini achizitia materialelor necesare activităților.
Prin dimensiunea moral-religioasă a educației, elevii își vor forma calități morale creștine, precum: bunătatea, răbdarea, compasiunea, toleranța, respectul, cinstea, generozitatea, iertarea, optimismul, încrederea, bucuria în fața minunilor vieții.
Proiectul se va termina cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie de la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din data de 15 august, prin interpretarea pricesnelor învățate și prezentarea icoanelor realizate în program.
Vă așteptăm cu mare bucurie.
Mai multe fotografii: https://www.facebook.com/Protopopiatul-Ortodox-Roman-Turda-116397896432356