ZIUA COPILULUI SĂRBĂTORITĂ ÎN AVANS ÎN PAROHIA ORTODOXĂ BERCHIEȘU

Sâmbătă 27 mai, începând cu ora 10:00, în Parohia Ortodoxă Berchieșu s-a desfășurat o activitate deosebită prin care s-a marcat Ziua Internațională a Copilului.

După rugăciunea din biserică, ne-am deplasat pe noul teren sintetic de sport din localitatea Berchieșu, în prezența și implicarea a două cadre didactice ale disciplinei Educație fizică și Sport: Alina și Dorin Tămășan, fii ai satului nostru, care au activat mulți ani în activitatea sportivă din Islanda și de la care am reușit să aflăm importanța și rolul sportului în viața copiilor și a tinerilor, apoi s-au efectuat sub atenta coordonare și îndrumare exerciții fizice specifice, jocuri interactive și multe altele.

Prin aceste activități a fost încurajată prietenia, respectul şi spiritul competitiv. Toate aceste calităţi se doresc a fi concretizate în modele demne de urmat. Copiii au înţeles că mişcarea şi practicarea unui sport dezvoltă, pe lângă aptitudinile fizice şi abilităţi care întăresc autodisciplina şi autocontrolul.

La final copiii au fost răsplătiți din partea Sponosorilor parohiei, cu  apă, suc și pizza pentru toți tinerii și copiii prezenți la această frumoasă activitate!

 

,,Sportul este un izvor de sănătate şi prospeţime, un factor de longevitate.”    Ana Aslan

Text și foto: Pr. Florin Negru