La praznicul Schimbării la Față a Domnului, joi, 6 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.
De la ora 9:30, la Altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul așezământului monahal, protosinghelul Siluan Timbuș, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „La Schimbarea la Față, Domnul Hristos întărește credința noastră”, în cadrul căruia a vorbit despre importanța și semnificația Praznicului Schimbării la Față a Domnului.
De asemenea, Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe credincioși să pună în practică faptele milei trupești, arătând că acestea au consecințe veșnice și vor fi răsplătite de Domnul nostru Iisus Hristos la Dreapta Judecată, fiind mărturia vie a credinței lucrătoare prin iubire.
„La Schimbarea la Față, Domnul Hristos întărește credința noastră. A întărit credința celor trei apostoli și a întărit credința mulțimii. E nevoie de credință, să fie tare și mărturisitoare, iar viața pe care o trăim pe pământ să o trăim frumos, gândindu-ne la viața veșnică și la faptele milei trupești, care vor mărturisi pentru noi la judecata cea din urmă”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, precum și coordonator al grupului de muzică, artă și cultură bizantină „Sfântul Ioan Damaschin” și fondator al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, părintele stareț Siluan Timbuș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care sprijină și cercetează mănăstirea. De asemenea, un grup de credincioase din Parohia Salva, județul Bistrița-Năsăud, a interpretat pricesne.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a sute de pelerini, unii dintre aceștia fiind îmbrăcați în straie populare.
Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.
Scurt istoric
Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii, din localitatea Petreștii de Sus, județul Cluj, este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Multă vreme, așezământul monahal a fost un important centru de cultură, destinat educării copiilor și tinerilor din zonă.
Revoluția de la 1848 a dus la distrugerea mănăstirii. În perioada interbelică, preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriași, a refăcut vechiul așezământ monahal, care a fost sfințit în anul 1937.
În anul 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, au fost reluate lucrările de reconstruire a așezământului monahal. În prezent, ansamblul cuprinde, pe lângă biserica nouă, un paraclis, un corp de chilii și mai multe anexe. Biserica mare a fost sfințită la 6 august 2016 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Așezământul monahal păstrează spre închinare părticele din moaștele Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
În prezent, starețul mănăstirii este protosinghelul Siluan Timbuș.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
