Activități cu copiii în Protopopiatul Turda

,,Șezătoare specific românească și creștinească! Mulțumim doamnei profesor Bogdan Elena pentru coordonare și doamnei Kiraly Anca pentru fotografii. De asemenea, alese mulțumiri copiilor și părinților pentru pregătirea acestui moment”,  a precizat părintele paroh Sântiuan Ioan, de la Parohia Mihai Viteazu I.

De asemenea și în Parohia Ortodoxă Ceanu Mare (Pr. paroh Vasile Tarța) au avut loc  o serie de activități cu copiii și tinerii parohiei, activități cu tematică religioasă, pictură pe sticlă, precum și activități exterioare (sportive) la început de primăvară.

Totodată și în Parohia ,,Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Câmpia Turzii au avut loc evenimente deosebite pentru copiii parohiei. ,,După activitatea și repetiția de sâmbătă, pentru cei mai devotați și harnici copilași, am evadat din spațiul sacru, trecând dealul Clujului până la un loc de joacă, unde distracția a fost cuvântul dominant. Dacă ne-am consumat energia, ne-am refăcut forțele la Mall, iar după masa, globuri delicioase de înghețată ne-au fost desertul”  a precizat părintele paroh Raul Rațiu.

Text și foto: Pr. Vasile Tarța, Kiraly Anca,  Pr. Raul Rațiu și Pr. Florin Negru.